De pe servetel, pe o gentuta (partea 1)
Azi, la proiectul no. 4 din seria Trandafiri, m-am gandit iar la ceva practic.
Imi plac teribil de mult gentile si singura problema e cand trebuie sa imi mut lucrurile din una in alta. In acest context, m-am gandit la o gentuta in care sa imi tin toate maruntisurile si pe care, dintr-un foc, sa o mut dintr-o geanta in alta.
De specificat, in aceasta prima parte a tutorialului iti voi arata tehnica decoupage-ului pe textile, pentru ca in a doua parte sa fac si un mini curs de croitorie, adica iti arat pe pasi cum sa faci gentuta.
Materiale pentru decoupage
tesatura din bumbac
adeziv special pentru tehnica decoupage-ului pe textile
pensula plata, lata, cu peri matasosi
servetel
foarfeca
Timp de lucru: decoupage-ul in sine dureaza cam 15 minute, dar crearea produsului final ia cam 1 ora si 30 minute.
Dificultate: pentru decoupage nu iti trebuie cunostinte deosebite, pentru a face insa gentuta trebuie sa fii prieten cu masina de cusut.
Pasi: Aceasta e materia prima, repet insa, azi ma voi referi in special la decoupage pe textile.
Se ia o fasie de material pe care urmeaza sa fie aplicat servetelul. Se masoara cat e de lunga si se taie o fasie si din servetel.
Servetelul taiat se imparte in trei foite si se pastreaza doar foita cu trandafiri.
Cu pensula se aplica adeziv pe fasia de material, unde urmeaza sa fie aplicat servetelul. Se pune servetelul peste adeziv si cu pensula se mai da un strat, avand mare grija sa il lipim bine, dar sa nu il rupem.
Am uscat bine cu uscatorul de par, am calcat pe spate si am cusut panglicuta decorata cu trandafirasi de gentuta.
Am incadrat trandafirii cu dantela din bumbac pentru un „look” mai romantic si gentuta mea incepe sa prinda contur.
La final arata asa:
Mi-am bagat in ea toate „bogodelele”-cum le spun eu ( cred ca nu chiar toate :))), si uite asa, nu mai am problema cu cotrobaitul prin genti.
Inchei aici aceasta prima parte si promit sa revin si cu partea a doua in care iti arat cum sa cosi gentuta. Nu e greu, dar poate incepatorilor le va prinde bine.
Daca gasesti acest articol util, am sa te rog sa dai like pe Facebook, s-ar putea sa le fie si altora de folos.
Cu drag,
Laura
PS: Revin cu 2 fotografii. Dupa publicarea acestui articol am fost intrebata daca rezista la apa. Am testat si raspunsul e DA, rezista la spalat. De precizat, am spalat de mana, cu apa calduta si sapun lichid. Am lasat cateva minute la inmuiat. Rezultatul il poti vedea si tu, o…petala nu s-a miscat de la loc.
Tin sa precizez ca aceasta solutie adeziv formeaza o pelicula usor siliconata peste servetel si astfel il protejeaza. In acelasi timp, atentie, intareste materialul, asadar e de tinut cont in anumite situatii.
Asa arata dupa ce l-am spalat, uscat, calcat. Adica, e la fel.
Aug 01, 2013 @ 19:59:14
Spune-mi, la spălat nu se duce șervețelul de pe gentuță? Ți-a ieșit foarte frumos totul! Doar că ar fi fain să fie și rezistent 🙂
Aug 01, 2013 @ 22:04:50
In principiu, spalat de mana, nu ar trebui sa mearga. Adezivul pentru textile lasa un fel de pelicula cauciucata care protejeaza. Sa stii insa ca voi spala chiar gentuta aceasta, deoarece m-au mai intrebat si altii. Sa vad ce iese.
Aug 02, 2013 @ 11:05:12
Ok 🙂 Apoi dă-ne rezultatul să știm și noi 🙂 Mulțumesc!
Aug 02, 2013 @ 14:49:19
Imediat pun foto. Am spalat, uscat, calcat si e la fel. O petala nu s-a dus :).
Mai 14, 2014 @ 10:13:44
Buna! felicitari pentru produs! Am descoperit si eu aceasta tehnica si sunt foarte incantata. Am o intrebare: Cam pentru cate gentute de genul acesta iti ajunge un recipient din acela de adeziv de lipit? Multumesc!
Mai 16, 2014 @ 22:02:51
Multumesc de aprecieri. Nu am calculat la cate mi-ar ajunge. Trebuie tinut cont ca se dau 2 straturi. Un borcanel eu zic ca ar ajunge la cel putin 10 portfarduri, daca se aplica doar o banda mai ingusta.
Mar 05, 2015 @ 11:48:35
Buna, imi place foarte tare ideea. De unde cumperi adezivul? Cum se numeste? Crezi ca se poate folosi si sa lipesc marginile la niste fete de perna no-sew?
Apr 10, 2015 @ 15:27:19
Buna, e adeziv pentru decouapage pe textil (am sa te rog sa cauti asa pe Google, sunt mai multe firme pe piata). Nu merge sa lipesti materiale intre ele cu el, e strict pentru a lipi servetele.
Iul 06, 2018 @ 09:42:00
Super ideea!
Oare merge si pe thaine normale dar cu foi imprimate la xerox?
Nu gasesc modele ce mi-as dori pe servetele, as dori sa le iau de pe net si sa le printez, apoi sa le pun te tricouri sau blugi ?! 😀
Multumesc
Iul 06, 2018 @ 15:27:32
Buna, foaia de xerox, de 80 de gr., e prea groasa. Si cand fac decoupage pe cutii, cu foaie de xerox, folosesc alta tehnica. Mai e varianta sa printati pe servetele albe. Am vazut multe tutoriale pe internet, dar eu nu am incercat niciuna sa va pot lasa un link. Atentie, chiar daca reusiti sa printati pe servetele, in momentul in care folositi servetelele pe fond inchis la culoare (blugi, de exemplu), nu va mai fi contrast si se „pierde” din detalii.