Cum sa…infloresti un ceas
Precum spuneam si ieri, azi continui seria trandafirilor cu un nou proiect. Am luat un ceas simplu, cu rama de plastic transparenta si m-am jucat iar cu servetele si contour liner.
Materiale:
ceas cu rama de plastic sau sticla
servetele cu trandafiri
ecolac-lac pe baza de apa folosit in loc de adeziv pentru tehnica decoupage-ului
foarfeca pentru decupat
pensula plata, cu peri sintetici, matasosi
Timp de lucru: deoarece trebuie decupate florile si frunzele, plus lipitul fiecarui element in parte, e un proiect care necesita un pic mai mult timp, cam 1 ora si 30 de minute.
Grad de dificultate: usor spre mediu. E usor de lipit, trebuie insa grija la detalii, aspectul finit, plus, e nevoie de un pic de practica la folosirea contour linerul-ui ca sa nu curga.
Pasi:
Initial am vrut sa desfac rama ceasului. Nu m-am descurcat asa ca am lucrat direct asa, cu mare grija insa sa nu dau cu lac sau contour si pe ecran.
Acestea sunt servetelele. Din acelasi set am folosit si la proiectul cu lumanarile pe care il gasesti aici.
Am decupat cu foarfeca trandafirii si frunzele, la final pastrand pentru proiect doar foita de deasupra ( aici ai mai multe detalii despre tehnica servetelului).
Dupa ce mi-am pregatit „marfa”, am inceput sa lipesc. M-am gandit sa „impletesc” un fel de coronita in jurul ceasului. De data aceasta am lipit cu ecolac. Am pus servetelul peste ceas si cu pensula am dat peste el cu lac, avand mare grija sa nu il rup.
Dupa vreo 30 de minute de lipit, mi-a iesit asa.
Dupa ce m-am asigurat ca lacul e uscat (am mai dat un strat peste tot, de protectie) am trecut la decorarea cu contour liner. E o vopsea la tubulet care, o data aplicata, are un aspect in relief.
La final, arata cam asa. Atentie, lasa la uscat, sa nu risti sa intinzi vopseaua. Cu un uscator de par rezolvi si pasul acesta in mai putin de 5 minute.
Dupa ce a fost gata, l-am pus in bucatarie, unde am ca decor accente de culoare roz, verde si mov. Langa ceas se si poate vedea un stor roman facut tot de mine- poate reusesc o data sa iti arat cum se fac si storurile romane, preferatele mele in materie de decor la geam.
Lucrez deja la proiectul 3 din aceasta serie. Nu iti spun ce e, las doar o fotografie din tutorialul pe care il public maine. Ghici ce o fi?! 😉
Sper ca si acest tutorial ti-este de folos, iar daca il gasesti util am sa te rog sa dai Like si pe Facebook, s-ar putea sa le fie si altora de folos.
O zi inspirata,
Cu drag,
Laura
Iul 30, 2013 @ 11:38:16
M-ai făcut curioasă cu proiectul! Foarte fain ți-a ieșit ceasul! Decolacul unde îl găsesc de cumpărat? Poți să-mi lași un link poate de pe complex art sau din altă parte? Foarte frumos ți-a ieșit totul!
Iul 30, 2013 @ 13:07:05
Lacul pe baza de apa il gasesti cam la orice magazin tip Praktiker, sau unde se vand produse pentru zugravit. E la cutie de metal, mare, costa cam 22 ron si il poti folosi la muuulte proiecte. Eu folosesc de la Kober, dar cred ca merge si de la alte firme.