Pasiunea mea, pernitele

Ar trebui sa spun pasiunea mea, croitoria.

Aveam vreo 10 ani cand am inceput serios sa ma gandesc ca mi-ar placea tare mult sa stiu sa cos la masina. Papusile mele erau tare saracacios imbracate. Pe la 12 ani eram deja tot mai interesata (sa nu spun cicalitoare), iar la 14 ani stiam sa cos, pentru ca la 17 ani sa am prima mea diploma in croitorie, eliberata de Universitatea Populara- cred ca asa i se spunea :).

Avea mama mea o Veronica de aceea cu pedala, la care trebuia sa inveti sa te sincronizezi, sa nu „mearga acul inapoi”- cum spunea maica-mea.

M-a invatat insa tatal meu sa cos si o vecina, ceva mai mare decat mine. Si acum tin minte cum stateam impreuna cu Moni la masina, si, la 4 picioare, ma invata sa prind ritmul masinariei care avea sa imi daruiasca atat de multe bucurii.

Tatal meu era maistru la uzina, mai „oblojea” cu ulei rotitele masinii, si asa, pe o bucata de hartie, fara ata in ac, m-a invatat si el sa dau din pedala. Pe „sestache”, sa nu afle maica-mea care imi interzisese sa umblu pe la ate, ace si alte setari.

Mama imi varase in suflet teama ca pot sa rup acul, si, cand scapam pe ascuns sa cos, cea mai mare grozavie care mi s-ar fi putut intampla era sa rup acul- care mai tarziu- pe la facultate- descoperisem eu ca poate fi atat de usor de cumparat si schimbat.

Si, ca sa nu o invinovatesc intrutotul, tin sa spun ca imi aducea luna de luna, pe sub mana, celebrele Burda. Doamne, cat am mai visat eu cu revistele alea in mana! Si cate am mesterit din ele! Erau in germana si stau si ma mir cum am avut rabdare sa traduc „hartile” acelea, sa nu mai spun de termenii in jargonul de specialitate.

Veronica, prietena mea, cosea doar drept, de surfilat, surfilam cu mana…metri intregi de material. Ne invatase la scoala si da-i si da-i cu punctul in cruce. Aveam de pe atunci mania ca lucrul sa arate impecabil si pe spate, caci citisem eu prin mai stiu eu ce revista ca asa iti dai seama daca lucrul e bine facut.

In a 12-a mi-am facut rochia de banchet eu insami. Eram tare mandra. Mi-am facut insa multe haine, iar din materialul ramas ii faceam Oanei, sora mea mai mica, fustite infoiate si ieseam mai apoi „pe Corso” asortate si inflorate.

Acum 2 ani am mai facut un curs. In formatie de trei, eu, cumnata si sora ne-am dus la un curs de croitorie. Aveam nevoie de un „refresh”. Intotdeauna e loc de invatat.

Mai apoi am organizat eu insami un curs pentru incepatori.

Si cred ca nu e saptamana in care sa nu cos cateceva. M-am ales si cu o porecla. Sotul imi si spune…”Textilista”, adica am texte in mine- ca vorbesc mult si imi plac textilele. Bun nume mi-a gasit. Pe masura!

Gata, ma opresc cu vorbaraia si  las mai jos cateva fotografii de la ce am mesterit in ultima vreme. Acestea sunt pentru un targ, iar o parte din vanzari va fi donata Palatului Copiilor din Timisoara.

Pernite Ador deco

DSC_0842

DSC_0841

DSC_0840

pernite Ador deco

Comentarii

comentarii