Fabricuta de idei vazuta prin ochii si penelul unui coleg de breasla

La atelierul de vineri, Roxana Muntean, jurnalist la Timpolis, mi-a facut o surpriza frumoasa. Si-a „rupt” o bucatica din timpul ei pentru a petrece cu noi si pentru a scrie un articol despre Fabricuta de idei. Introducerea articolului e mai jos, iar pentru continuare am lasat link-ul activ de la publicatie.

Roxana, multumesc inca o data :).

Făbricuţa de idei” este un loc, întâi virtual, unde iubitorii de handmade împărtăşeau idei. După ce aceasta s-a dezvoltat şi a coborât de pe Facebook, aceştia aveau să se întâlnească, de data aceasta faţă în faţă, la atelierele Laurei Dumbravă. Aici înveţi o mulţime de lucruri frumoase însă, poate că mult mai important, îţi faci noi prieteni.

Atelierele Laurei

Primul gând când am cunoscut-o pe Laura Dumbravă trebuie să fi fost „Măi, ce om fain!”, exclamat atât de puternic în mintea mea, încât eram aproape să-l fi şi rostit. Nu cred că e mult spus că o întâlnire cu Laura e o adevărată binecuvântare. Energică, veselă, cu un spirit foarte viu, e exact omul pe care ţi-l doreşti în preajmă. Şi sunt doar câteva impresii ce ţin de momentul în care ai bucuria să o cunoşti. Pe măsură ce stai mai mult prin preajma ei, descoperi o grămadă de lucruri faine despre ea.

„În cartea mea de muncă scrie jurnalist”, îi place Laurei să spună uneori. Tot în cartea de muncă ar putea adăuga „life coach”. Şi atât de multe, altele, însă lucruri frumoase ce ţin de suflet şi dăruire.

Laura are câteva ateliere. Unul dintre ele e Atelierul de Life Coaching. Ce face Laura acolo?  Se întâneşte cu oameni care pun întrebări, caută răspunsuri şi susţinere în „Călătorie”, cum descrie Laura Dumbravă viaţa.

Pe lângă asta, face coaching individual, susţine workshop-uri, face cursuri şi apoi îşi împărtăşeşte priceperea şi cu alţi oameni şi, spune Laura, „citesc, scriu, vizionez, întreb, răspund, mă întâlnesc cu poveşti de viaţă, caut…”.

Era musai să o descriu puţin pe Laura ca să pot trece la celălalt atelier al ei, „Făbricuţa de idei”. E exact ca ea: prietenos, vesel, plin de culoare şi de idei.

„Făbricuţa de idei” şi prietenele

Micul atelier, aflat la etajul 1 într-o clădire veche, de cum intri, o să-ţi pară un loc unde creaţia şi fantezia sunt în floare. Aici am întâlnit-o pe Laura, vineri seara, când a ţinut cel mai recent atelier, în care şapte fete – două din ele cu fetiţele lor – învăţau cum să creeze un decor de Paşte, că tot se apropie cu paşi grăbiţi această sărbătoare. Pentru că adoră stilul shabby chic, descris de Laura ca fiind „romantic, pastelat, vechi şi nou”, şi tehnica decupajului, Laura a creat un decor de Paşte mai aparte, o formă de cupcake în care „se odihneşte” un ou cu influenţe Faberge.

Continuarea articolului, aici, in Timpolis

Comentarii

comentarii