Cum sa iti faci un abajur unicat

Revin, precum am promis, cu un tutorial despre abajururile pe care le-am decorat la ultimul atelier.

Sa iti povestesc  ce a facut Cristina Cazan in cele 2 ore cat a durat atelierul.  Ideea i-a apartinut in totalitate.

Materiale:

-abajur din hartie de orez, alb
-servetel verde
-servetel cu pasari si flori
-foarfeca
-pensula
-lac adeziv pentru tehnica servetelului

Pasi:

Ce a facut Cristina si poti face si tu:

1. Decupeaza „iarba” din servetelul verde avand ca reper cercul gol de la abajur.

2. Desfa servetelul taiat in trei foite.

3. Aplica lipici in strat foarte subtire pe abajur, acolo unde urmeaza sa lipesti „iarba”. Deasupra, usor, mai poti aplica cu pensula adeziv. Atentie, nu pune prea mult deoarece risti sa gauresti si servetelul si abajurul!!!

4. Decupeaza pasarile si florile de pe celalalt servetel si aplica motive din loc in loc. Tine cont din ce unghi se va vedea cel mai bine abajurul o data ce l-ai „cocotat” in tavan.

Cam asta e. Simplu si de efect!

Tips and tricks:

Fii foarte atent cum va atarna abajurul. Incepe modelul de jos in sus, partea dinspre tavan nu va fi vizibila, dar cea dinspre podea, da.

Aplica adeziv doar acolo unde stii ca vei lipi servetelul.  Incearca sa depasesti cat mai putin marginile modelului ales, altfel, dupa uscare, abajurul va ramane patat.

Ca rezistenta, desi e din hartie, pot sa iti spun ca al meu, tinut in bucatarie, si dupa aproape un an, arata ca nou.

Lasa-te inspirat!

Daca aceasta informatie ti-e utila, da like pe Facebook. S-ar putea sa le fie si altora de folos. 

 

Comentarii

comentarii